Tendinte 2015


2014 a fost anul în care brandurile și-au concentrat atenția mai mult asupra conexiunii pe care o formează cu consumatorul. Au intrat în focus campaniile care să îl determine pe acesta să interacționeze cu brandul, să își personalizeze serviciile primite sau cele prin care brandul să devină indispensabil în viața noastră de zi cu zi.

5 produse promoționale s-au evidențiat în anul care tocmai a trecut:

1. Obiectele printate 3D

Revoluția din ultimii ani în ceea ce privește obiectele printate 3D s-a manifestat gălăgios și în 2014. La nivel mondial, acestea au început să fie folosite și de producătorii de obiecte promoționale, fiind extrem de utile în situațiile de cereri pe cantități mici. Dorința brandurilor de a deveni mai personale și de a ieși în evidență a putut fi îndeplinită construind astfel obiecte unice.

2. Baterii portabile

Asa-numitele power bank-uri au fost și ele produsul must-have în 2014. Brandurile au simțit nevoia să folosească promoționale cât mai utile, iar nevoia de conectivitate a consumatorului și-a spus cuvântul. Variantele diverse de formă, culori și capacitate au facilitat adaptarea acestora pentru orice buget și brief al clientului.

3. Produse custom-made

Ne-am adaptat la cerințele și nevoile clienților și am venit cu propuneri inedite care au pus în valoare brandurile. Tehnologia avansată și partenerii de încredere ne-au ajutat să realizăm campanii de succes pentru clienții noștri de top și să venim cu idei fresh, produse care au încântat pe toată lumea, de la furnizori până la consumatorul final.

4. Notes-uri

Alături de carnețelele și caietele hard cover de acest gen, notes-urile au început să revină în inima consumatorilor și să înregistreze o creștere semnificativă a cererii. Chiar dacă era digitală pune stăpânire pe activitățile noastre, acest gen de produs este încă apreciat și dorit, iar acest lucru s-a văzut clar și în domeniul nostru.

5. Printarea policromie

Dorința clienților de a achiziționa promoționale cât mai interesante și mai bine făcute a condus spre printarea full color a  acestora și a lăsat în plan secundar personalizarea clasică prin serigrafie sau tampografie. Libertatea de creație a dat naștere unor proiecte frumoase și a deschis calea spre campanii de succes.

 

În 2015 mare parte din tendințe se păstrează și se pune accent pe optimizarea și eficientizarea proceselor de selecție și producție a promoționalelor. Uite pe scurt câteva puncte cheie ale noului an:

1. Useful products

Utilitate, utilitate, utilitate. Materialele promoționale utile sunt în continuare în topul preferințelor, indiferent de domeniul în care activează compania. Asa îți asiguri succesul.

2. Eco-friendly

Produsele eco-friendly sunt un statement important pentru orice brand care are valori bine definite. Impactul asupra mediului al promoționalelor folosite este în continuare în atenția consumatorului, iar dacă și utilitatea de zi cu zi este mare, atunci cu siguranță feedback-ul va fi unul pozitiv.

3. Baterii portabile 2.0

Bateriile portabile sunt la început de drum în lumea obiectelor promoționale. Anul acesta accentul se va pune pe portabilitate și putere, nu numai pe preț. Căutați cel mai bun raport calitate-cost, verificând și capacitatea de încărcare a acestora. Un produs de minim 5000 mAh va încărca și tableta, nu numai telefonul mobil.

4. Accesorii de călătorie

Vorbim aici de orice fel de produs portabil și util care este indispensabil într-o călătorie, fie ea de afaceri sau de relaxare: ghiozdane sau genți de laptop, genți de călătorie, termos-uri sau sticle pentru drumeții, kit-uri de avion, încărcătoare solare sau orice produs mic sau mare care ne ușurează viața departe de casă.

5. Obiectele tipărite 3D

Ultimele produse în lista noastră de previziuni sunt cele tipărite 3D. Imprimantele sunt din ce în ce mai performante și mai eficiente din punct de vedere al costurilor, finisările sunt din ce în ce mai calitative. Preconizăm o eră în care categoria de „Stoc epuizat” se va întâlni din ce în ce mai rar datorită acestor inovații.